Cuş cuş cu pui şi roşii



By Miha
• 1 piept de pui
• 150 g cus cus
• 100 g cascaval
• 1 rosie
• 2 catei usturoi
• sare si piper
• boia de ardei
• busuioc
Pieptul de pui il taiem felii. Il punem intr-o tigaie la prajit in cateva linguri de ulei de masline sau porumb. Cand incepe sa se rumeneasca punem usturoiul taiat in 4, sare, piper si boia de ardei, dupa gust.
Ungem un vas yena cu unt si presaram cu cus cus nefiert. Deasupra asezam feliile de piept rumenite, iar deasupra turnam o cana de apa fierbinte.

Acoperim carnea cu felii de rosie, saram si piperam dupa gust, presaram cu busuioc si dam la cuptor.

Dupa 15 minute, acoperim totul cu felii de cascaval si dam din nou la cuptor la foc potrivit, pana se topeste cascavalul si incepe sa se rumeneasca.


Delicios!

Cu drag,
GDC.

Coeur de poulet etourdi





Reţetă de Dragobete ... pentru domnişoarele care vor să se mărite ...

Vrei să te ţină minte? Gustul ca la mama acasă, aburii unei mămăliguţe sentimentale, nu dau greş niciodată şi-i vor pune inima pe jar. Un pic de imaginaţie în prezentare vor spune despre tine că eşti deschisă la provocări ! Şi cel mai important, sa pronunţi denumirea grasiat, afectat, comme en francais. Ii va plăcea, cu siguranţă!



Coeur de poulet etourdi

Inima de pui imbatat in vin alb

Dupa o reteta de Bucataras Bunica

Ingrediente: o caserola cu organe de pui

* 4 linguri ulei,

* Bulion 4 linguri, desfacute in 100 ml apa si amestecat bine cu 2 linguri faina.

* 3 Cepe

* 3 rosii, 1 ardei gras

* 100-150 ml vin alb – daca nu-l vreti ametit, nu mai puneti vin

Condimente: 1 foaie dafin , coriandru, o lingurita zahar, sare, piper.

Mod de preparare:

Curatam organele, le clatim bine si le punem la fiert 30 minute, spumuindu-le.

Ceapa o taiem julien, ardeii, la fel, si punem la calit mai intai ceapa, adaugam apoi bulionul cu apa si faina, amestecam bine, iar mai apoi fasiile de ardei.

Intr-un vas, punem organele de pui, turnam sosul din tigaie , rosiile, taiaite felii, amestecam, condimentam si dam la cuptor, la foc potrivit. Daca scade sosul, mai adaugam cate un pic de apa calda.

Lasam cam 1 ora,1 ora 30 min. La jumatatea timpului, turnăm deasupra si 100 ml. vin alb. Dupa ce scoatem, presaram patrunjel.

Daca vreti, puteti opta pentru o varianta mai dietetica, si sa fierbeti ceapa, cam 10 minute, impreuna cu pipotele. Si, daca mai si conduceti dupa, nu mai turnati vinul. Da merge de minune cu un vin bun.

Pofta bunaaa, ca veti avea!

Cu drag,
GDC

Clatite perfecte



Reteta este preluata de blogul Irinei

- 1/4 l de lapte
- 60 g de unt (margarina)
- 3 oua
- 125 g de faina
- 20 g de zahar
- 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
- arome (vanilie, rom, coniac, coaja de portocale sau de lamaie, etc.)


Preparare
Puneti la incalzit laptele si untul. Lasati-le pe foc pana cand untul s-a topit (cateva minute).
Lichidul nu trebuie sa fiarba. Lasati-l sa se raceasca pana cand amestecati celelalte ingrediente.
Amestecati ouale cu zaharul. Adaugati faina si amestecati din nou cu un tel. Varsati laptele cald si nu fierbinte si amestecati bine din nou.
Adaugati aromele.
Puneti la incalzit la foc mijlociu o tigaie anti-adeziva. Adaugati o lingura de ulei de floarea soarelui, lasati-o sa se incalzeasca putin si intindeti-o cu ajutorul unui servet de hartie pe toata suprafata tigaii.
Pentru a varsa aluatul in tigaie folositi un polonic. Varsati cam 3/4 din el in tigaie. Inclinati tigaia in toate partile pentru ca aluatul sa se intinda pe toata suprafata ei. Faceti rapid cateva miscari circulare. puneti tigaia din nou pe foc.
Cand aluatul incepe sa se desprinda in centrul tigaii , dezlipiti aluatul de pe pereti usor, cu ajutorul unui cutit. Intoarceti clatita si mai lasati-o pe foc cateva minute.
Ungeti tigaia cu un servetel inmuiat in putin ulei cam la fiecare trei clatite.
Serviti cu dulceata, nutella, zahar, branza de vaci indulcita, compot, etc.
Pofta buna!


Sfaturi
Pastrati clatitele la cald intre doua farfurii pe care le puneti alaturi de aragaz sau pe o oala cu apa fierbinte sau intr-un cuptor inchis ce a fost incalzit pentru cateva minute.

Cu drag,
GDC

PS: merci beaucoup, SVS

Raffaello pentru Indragostiti !!!



Ingrediente:

• 100-150 gr zahăr pudră cu vanilie (în funcţie de cum doriţi să iasă, mai dulci sau nu)
• 300 gr lapte praf
• 150-200 gr nucă cocos
• un pachet de unt
• 2 foi napolitane simple (daca punem napolitane cu crema vanilie, micsoram cantitatea de zahar)
• 100 gr migdale intregi sa stafide inmuiate in esenta migdale 30 min-1ora, tinute la rece si apoi scurse
• Esenta migdale –jumatate de fiola
• Opţional, se pot pune si 2, 3 linguri smantana sau frisca lichida, daca le doriti mai moi.

Mod de preparare:

Untul se amesteca cu zaharul pana devine cremos.
Se adauga laptele praf, nuca de cocos şi esenta de migdale. La sfarsit, amestecam cu grija bucatelele de napolitana, pe care le putem da si pe ele la robot, dar foarte putin, pentru a crantani apoi usor. Putem pune si smantana sau frisca, daca e o compozitie mai tare.
Pasta obtinuta o punem la frigider 30 minute. Dacă o uitam mai mult timp, o scoatem, o punem din nou la robot si mai adaugam putin unt sau 2 linguri smantana. Isi va reveni imediat.
Punem migdalele sau stafidele (3 - 4 buc.) in mijlocul unei cantitati mici de pasta si formam bilute, cu mana. Bilutele le tavalim apoi prin nuca de cocos. Eu am vrut sa experimentez putin si am pus nuca de cocos verde. Unor bilute le-am dat drumul prin nuca de cocos verde, altora prin nuca verde si alba, in amestec, altele le-am tavalit si prin betisoare de ciocolata, iar altele prin fulgi de migdale.
Le-am aranjat apoi in cutii de bomboane. Cu capacul pus si cu o funda deosebita, pot constitui un cadou perfect pentru Ziua Îndrăgostiţilor.

Sfat:
Cand le oferiti, nu uitati sa rugati gazda sa le aranjeze frumos pe un platou, si sa va luati cutia si funda acasa, sa nu dati telefoane mai tarziu. E criză şi se apropie 8 Martie, ziua Mamelor şi a Soacrelor!

Cu drag,
GDC.


”Să trecem prin criză…gătind!”

Bun venit pe blogul Gospodinei de criza!!
Te intrebi probabil de unde vine denumirea acestui blog.

De ce “Gospodină?

Pentru că, de vreun an şi ceva, “am intrat în rând cu lumea” şi am devenit “gospodină”. A fost o vreme când fugeam de bucătarie şi bunica mereu îmi spunea: ”Lasă, că ţi-or intra şi ţie minţile în cap, mai fată, şi o veni şi vremea ta, să vezi ce-o să mai stai in bucătărie. Şi ce-o să-ţi mai placă”.
Câtă dreptate a avut.
Cum spune mica mea gospodină de criză, am devenit “cea mai bună Gospodină Mamă din tot universul”.

… de ce “de criză”?

Coincidenţă istorică.
Criza globală s-a suprapus peste transformarea mea, peste etapa în care am devenit “cea mai bună Gospodină …”

Şi fiind criza globală mai celebră decât mine, am decis că, dacă tot intru în blogosferă, să mă numesc eu “gospodină de criză” şi nu invers. Ar fi complicat să spunem că ne confruntăm cu o “criză gospodină” şi nu cu una globală.

În egală măsură aş putea spune că sunt o “gospodină de blogosferă”, o “blogospodină”, căci am învăţat să gătesc uitîndu-mă pe bloguri. Dacă tot am beneficiat de experienţa altor persoane cred că a sosit vremea să-mi împărtăşesc si eu propria experienţa culinară.

Îmi place să gătesc reţete destul de simple, accesibile ca modalitate de preparare şi ca preţ, îmi place să înfrumuseţez ceea ce gătesc şi întotdeauna pun suflet în ceea ce fac. Unele retete imi ies rafinate, altele par alintate, altele pufoase şi moi ca un bebelus, altele imi par adevărate ghicitori.

Promit să fiu “gospodină de criză” şi să păstrez activ acest blog atât timp cât, oficial, vom fi în criză.
După, vom vedea ce voi face sau ce tip de gospodină voi deveni!

Vă propun să sfidăm criza făcând haz de necaz şi gătind reţete pentru toată familia sau pentru toţi cei “crizaţi”.
Pentru ca bogăţia semantică a limbii române e atât de mare, voi încerca să nu omit pe niciunul din cei “loviţi de criza”: copii crizaţi, tăticii şi mămicile crizate, cei aflati în criză de timp, cei afectaţi de criza financiară, şi nu în ultimul rand …soacre crizate.

Vă doresc “Să sfidaţi (criza) cu bine!

Cu drag,
GDC (Gospodina de Criză)