Amintiri cu trei copii si spaghetti cu nuci si miere de albine




Eram doi copii frumosi, care au plecat singurei, de acasa, la unchii mamei. Era vara, simteam cum se scurge apa pe noi in tramvai. Ne era o sete cumplita, iar, cand am coborat, sub talpile subtiri ale sandalelor simteam cum arde macadamul sau se topeste smoala. Se construia, repara, plomba, astupa, si atunci.Dar parca,tinea!
Intrati in curtea micuta, cu straturi de legume geometrice si frumos aliniate, ne-am potolit setea cu apa rece, de la fantana. Ajunsi in casa, era racoare, umbra, si ne-am bagat repede sub patura, caci aveam frisoane. Si, cand nici nu ne revenisem inca, a aparut matusa, cu un castron mare, aburind, si cu un borcan plin cu miere. Era prima data cand mancam macaroane cu nuci si miere. Era atat de buuun. Ni se parea un desert foarte sofisticat, iar gustul…divin.
Peste 20 de ani, iarna, cand totul e alb in jur,si vezi cum vrabiutele se rotesc la geam, cersind cateva firimituri de paine, iar abecedarul te asteapta deschis, pe masa, devii nostalgic si te simti din nou copil. Si daca mai auzi si un glas alintat:”Vreau ceva dulce, cu miere!”, te conformezi imediat.
Fierbi pastele, spargi nucile, alegi miezul si il dai prin robot. Incepi supravegherea temei. Norma de cinci randuri. Intre timp cauti mierea. E in debara, putin zaharisita. Mai luam o pauza scurta, ne-a amortit mana la al treilea rand.(..aici scriem cele doua randuri; de asta sunt numai doua puncte!) Cand terminam si tema, si oftatul, pastele sunt deja gata.
Pofta mare, Gaza mamii. Dar trebuie sa fim operative, urmeaza tema la mate. Uuuffff!

2 comentarii:

  1. Arata super si fff delicioase!!!!!
    Ia ca mi-ai facut pofta...Fac si eu in seara asta;)!

    RăspundețiȘtergere